Simpozionul continuă o tradiție arădeană a taberelor de sculptură, organizate la Arad, Ineu, Buteni, Căsoaia, întreruptă acum 40 de ani de zile, și se va desfășura pe o perioadă de circa 14 zile, începând cu data de 16 septembrie 2023, în Parcul Eminescu.
La simpozion au fost invitați șase artiști plastici, din Cluj, Timișoara și Arad :Florin Marin, Elena Ilash, Alexandru Smuczer, Vlad Emană, Anca Șerban și Matei Bocancios, toți membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Operele artistice vor fi sculptate în blocurile din piatră de calcar, care au fost aduse de la cariera Viștea, una dintre cele mai căutate pentru astfel de manifestări, deoarece este o piatră ușor de modelat și foarte rezistentă în timp.
Unul dintre scopurile Simpozionului este acela de a oferi Aradului opere artistice de valoare, ce pot mobila urban spații publice. La finalul Simpozionului, Primăria municipiului Arad va decide locurile în care vor fi amplasate definitiv operele artistice rezultate.